luni, 18 aprilie 2011

Debut

Vineri, 15 aprilie
-cronica-


Vineri, 15 aprilie 2011, cenaclul literar Corespunderi debutează, așa cum a promis, la ora 12:00 în sala U02 a Facultății de Litere.
Participă prof. Cătălin Enică, Florin Buzdugan, Anca Gohoreanu, Lidia Popa.
Citește Florin Buzdugan textul „Iarna amintirile fac vlăstari”. Preț de câteva minute, ascultăm lectura textului, proză scurtă, lectură făcută de autor însuși. Vorbim despre o lectură dificilă, după cum observă prof. Cătălin Enică și recunoaște Florin: Nu mă pricep la a-mi citi propriile texte, ca orice autor, de altfel.
             
          Iarna amintirile fac vlăstari
          -fragment- 
  
       Iarna trecută, mersesem cu mama la cumpărături. Beculeţele dimprejurul ramelor ferestrelor de la magazine îmi aminteau de copilărie, de serile în care nu închideam ochii, îi lăsam deschişi, îl aşteptam. Dar... imediat ce îi închideam, presupusul Moş Crăciun se strecura, burtos cum era, pe broasca uşii de la intrare şi lăsa cadourile mult râvnite. Da... Fulgii cad din cer tăcuţi, o acoperă pe mama şi o fac să strălucească. O stea ce a luat formă umană. Tata, pe-atunci, era mai tot timpul plecat la muncă. Ziua era plecat, noaptea dormea (ca un balaur fericit că a mai mâncat o virgină). Venea seara acasă, nervos, răcnind că nu are chef, că nu vrea. Că nu-i pasă. Copilăria a trecut pe lângă mine râzând, chicotind. Ceilalţi copii erau acoperiţi de puf, de cuvinte fără rost. Uneori îi vedeam cum se refugiază în castele din nisip, înghiţite de gura enormă a Soarelui. Alteori, îi auzeam de la etajul patru ca pe nişte furnici ce tropăiau lucrând. Eu râdeam şi aruncam cu baloane de apă îngheţată în ei. Se speriau şi fugeau care-ncotro. Niciodată nu am reuşit să intru în cercul lor perfect.

                                                                                                                         Am crescut.
   .........................................................................................................................................
 
            
            Textul lasă impresii diferite, dar toate converg spre aceeași idee: Florin scrie într-o manieră modernă. 
În acest sens, prof. Cătălin Enică remarcă dificultatea de a integra proza într-o specie, întrucât aceasta nu are nici caracteristicile unei nuvele, nici pe cele ale unei povestiri, fiind mai degrabă o proză scurtă liricizantă, sub forma unui monolog existențial, încărcată de figuri de stil, imagini artistice proaspete, care denotă un spirit deschis la nou a-l autorului. De asemenea, textul se bazează în mare parte pe detalii, pe amănunte revelatorii ale figurilor feminine (culoarea unghiilor iubitei, genele, burta, iarna, etc), fapt surprinzător la un băiat. Detaliilor li se adaugă simboluri: cifra cinci, nașterea, și pe imagini obsedante: arsenalul feminin din care se desprinde rochia, cerceii, unghiile. În ceea ce privește forma, prof. Cătălin Enică observă așezarea în pagină care se înscrie pe linia modernismului, cu spații largi între paragrafe, folosite, probabil, pentru a scoate în evidență principala idee din planul conținutului: divorțul între două vârste.
Surprinzătoare este și conturarea specială a unui sentiment general uman și imaginile inedite: portretul alterat al lui Moș Crăciun, care se situează între uman și grotesc, tatăl, figura mamei care se naște permanent, însoțită de succesiunea anotimpurilor.
Referindu-se la formă, Anca Gohoreanu observă caracterul său liric, afirmând că acesta poate veni din firea poetică a autorului, care până acum s-a remarcat prin versuri. Finalul deschis, crează impresia unui început de roman, deși Cătălin Enică susține că, dacă s-ar continua textul, produsul finit ar avea un caracter deficitar, întrucât nu există o acțiune propriu-zisă care să atragă publicul.  De asemenea, Anca Gohoreanu remarcă multitudinea detaliilor și a stărilor expuse, care dă textului un caracter proustian. În sprijinul  acestei idei vine și o caracteristică din planul conținutului – întoarcerea la copilărie, la o vârstă a inocenței, pe care Anca Gohoreanu o vede simbolizată prin iarnă. Iarna trimite la puritatea inițială, care se alterează pe parcurs sub influența mediului (citadin, individualizat puțin, printr-un număr mic de toponime: Grădina Botanică, Parcul CFR), și a personajelor, din care se disting tatăl înfățișat ca un căpcăun ce se hrănește cu virgine, părinții fetei, devoratori, la rândul lor, de copii, cercul de prieteni în care personajul central nu a putut niciodată să se integreze. 
Lidiei Popa textul i se pare unul balzacian, care merge de la exterior la interior, prin intermediul descrierii, însă admite că proza este una subiectivă, scrisă în manieră actuală. Textul se individualizează prin expresivitate, fiind încărcat de comparații, metafore, imagini artistice, și prin folosirea miturilor și simbolurilor. De asemenea, Lidia remarcă, în ciuda modernității declarate a textului, structura lui circulară – începe și se termină cu o imagine a iernii.
Impresia generală este cea a unui text actual, modern, surprinzător atât prin formă cât și prin conținut, pe baza căruia se poate discuta zile în șir.

(Textul integral este disponibil la secțiunea Texte)  

1 comentarii:

nico spunea...

Chiar sunt curioasa cum va evolua acest cerc literar. Si astept cu drag sa mai citesc impresii de la intalnirile voastre. Il apreciez pe Dl. Prof. Enica pentru ca ii pasa de studenti si isi da interesul. Putini mai sunt profesorii care sunt interesati ca studentii lor ai ramana cu ceva dupa terminarea facultatii. Spor la treaba:)

Trimiteți un comentariu